Despre poezia pulsatorie și despre faptul că s-a demonstrat că ”13” nu e cu ghinion!

Totul a început într-o mohorâtă după-amiază de toamnă lungă. Venisem să mai vizitez neamurile în Brăila mea natală dar, mai ales, venisem să particip și eu la o lansare de carte a unui Turnean! Autorul a fost luat prin surprindere pentru nu se aștepta să apar. Mai ales și pentru că eu nu m-am mulțumit să fiu doar spectator ci am decis să mă erijez spontan într-un fel de critic literar și, ca atare, mi-am expus părerea despre cartea respectivă. Am zis atunci că Virgil Andronescu este un ”copil al suferinței” și i-am urat ”să sufere” în continuare dacă prin  acest mod poate crea o asemenea lucrare de profundă simțire și de o asemenea calitate poetică. Poetului nu prea i-a căzut bine ”urarea” căci încă nu ne cunoșteam suficient și el nu era familiarizat cu genul meu de exprimare a simpatiilor. Ulterior s-a lămurit. Dar atunci, după festivitate, Virgil m-a prezentat unui domn despre care mi-a zis că ar fi ziarist și că ar dori să-mi ia un interviu. Și astfel am ajuns să-l cunosc și pe Mihai Vintilă. Moment fast pentru că, de atunci, mi-a rămas la suflet. A și deveni editorul meu preferat și la ”firma” lui mi-au apărut deja cinci cărți iar una se află ”pe țeavă”! E-iii, timpul curge, curge, eu tot apar pe la Brăila, mai la o lansare de carte personală, mai la o altă lansare de carte a unor amici, mai la câte vreun eveniment cultural însemnat și astfel încep să cunosc din ce în ce mai mult lume bună și să mă fac și eu din ce în ce mai cunoscut. Așa au apărut în viața mea frații Alexandru și Zeno Halupa, așa a apărut și Alexandru Tudor Costin.  Pentru ca, apoteotic, cea mai recentă cunoștință să devină maestrul Hugo Mărăcineanu. Ei bine, cum să vă spun, nu cred că soarta a putut să intervină mai fericit decât atuncea când a reușit să reunească acest ”sextet”! Oameni mai diferiți unul de altul nici că se putea. Pentru că fiecare dintre ei reprezintă o personalitate deosebit de pregnantă. Caractere umane bine definite, fiecare cu câte o coloană verticală puternică și cu câte o atitudine socială ireproșabilă. Numitorul comun care i-a unit și care îi și definește este CULTURA ! Fiecare dintre ei sunt autori de  opere literare sau artistice reprezentative  care a încununat acumulările în domeniu ale fiecăruia. Sunt oameni cu formare profesională și cu activitate profesională diferită. Bunăoară, Mihai Vintilă deține pregătire superioară economică și juridică, Al.T.Costin este inginer navalist, Hugo Mărăcineanu este laureat în Belle-Arte, Zeno Halupa este teolog, fratele său, Alex, este militar de carieră iar Virgil Andronescu a renunțat să fie doar un contabil oarecare. Nesațul, microbul inoculat în fiecare dintre ei, îi determină să parcurgă  permanent metri cubi de sfântă slovă scrisă , să se îmbete de sunet și culoare, să fie conectați la viața cetății și să participe activ la aceasta. Așa cum știu să o facă. Și o fac excelent. Prin poezie, proză, pictură, gazetărie.

Iar momentul sublim de punere în valoare a capacităților intelectuale a acestor oameni atât de diferiți între ei a fost reprezentat de înființarea ”Mișcării Culturale de Avangardă – LITERA 13”  Asociere absolut independentă, neînregimentată politic și cu totul autofinanțată în realizarea revistei ”LITERA 13”, prin care public ei își comunică crezurile, speranțele și intențiile, polarizând și atrăgând condeieri cu nume din ce ce în mai prestigioase. Așa încât, ca să poți să ajungi publicat în respectiva revistă trebuie să ai, cu adevărat, ceva de spus. Pentru că Revista are o ținută intelectuală înaltă și nu face rabat la calitate sub nici un aspect.  Toată” Mișcarea avangardistă” a pornit de la ideea că trebuie să se facă ceva, cumva, ca să fie altfel! Nu pentru a șoca, dar, cu siguranță, pentru a nu imita! Și astfel încerc sa ajung la legătura articolului de față cu titlul ales: Că numărul ” 13” nu poartă ghinion, ci, dimpotrivă, nu cred că mai este de demonstrat. A devenit deja o axiomă! Dar…ce este cu ” poezia pulsatorie” ?! Păi…să vă fac o destăinuire! Mai este ceva care mă leagă strașnic de oamenii aceștia. Mă leagă faptul că, de fiecare dată când am șansa să mă întâlnesc cu ei, nu trebuie să mă învăț să am răbdare să-mi vină rândul la cuvânt! Pentru că sunt niște vorbăreți adorabili, care au umor cu carul, care se întrerup unul pe altul, care se veselesc cât pot mai bine și care…atenție…au luat în serios pe Nenea Iancu când acesta a transformat sintagma de ” Bene  Merenti” în ”Bene Bibendi” !!! Pe gustul meu, ce mai! Și așa s-a făcut că, odată, în ”cenaclu” în timp ce recitam una dintre poeziile mele, scrisă ” în dulcele stil clasic”, să mă pomenesc întrerupt și ”apostrofat” : ”Dom,le VIG, mai ai de gând să scrii în continuare așa de ”dulce” ?! Doamne, ferește…te paște diabetul , nu simți că ți se lipesc buzele? Scrie , dom, le, modern, scrie ”pulsatoriu”, dacă ai ceva de spus!” ” Nu numai  obsedat de  rimă, ritm, picioare, iambi, trohei, proozodie…chestii d-astea. Scrie IDEI ! Dacă le ai. Scrie LIBER ”    Și așa, dragii moșului, pentru că am uitat să vă spun esențialul : în afară de Hugo, ceilalți sunt cu toții mai tineri decât propria-mi fiică, am ajuns să iau în seamă observația și , ca atare, să ”compun” ceea ce voi posta în continuare!