– „Cine te-a pus pe tine aici !”….-„BOBORUL !” ( CARAGIALE)

De câte ori vine vorba despre sentimentele „republicane” ale conaţionalilor mei nu pot să nu mă reîntorc, involuntar, la Nenea Iancu şi la modul în care acesta a ironizat celebra „Republică” de la Ploieşti.

Păi….hai să fim serioşi ! Românii republicani din convingere !? În condiţiile în care ISTORIA ne relatează o cu totul altă situaţie ?

Pe vremea când Herodot numea pe geţi ca fiind ” cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci”, Darius I – regele Perşilor- tocmai înregistra nereuşita sa expediţie de la nord de Istru. Era anul 514 î.e.n. Cei care ţinuseră piept năvălitorilor, pe aceste meleaguri, aveau organizare tribală. Aveau CĂPETENII. Una dintre ele, spre exemplu, se numea Dromihete şi acesta cam avea obiceiul să-l tot bată pe vecinul Lisimah, până când s-au încuscrit şi au restabilit frontieră pe Dunăre. Era anul 292 î.e.n. iar povestea a spus-o Diodor din Sicilia.

Mai târziu, Imperiu Roman cucereşte Peninsula Balcanică şi înfrânge puterea macedonienilor. Încep confruntări militare cu dacii, de la nord de Dunăre. Nici aceştia, ca să vezi, nu au fost vreodată organizaţi într-o formă republicană. Burebista, Dicomes, Scorillo, Decebal nu erau preşedinţi ! Ei erau REGI ! Primii numiţi astfel, pe aici, pe la noi.

După o vreme mai lungă, către finele secolului al X-lea, încheindu-se procesul de etnogeneză al poporului român şi a limbii române, aflăm din cronica „Gesta Hungarorum” despre existenţa unor anume Glad, Gelu sau Menomorut. Nici ei nu au fost preşedinţi de republică de vreme ce conduceau DUCATE !

Ce să mai vorbim atunci despre fraţii Petru şi Asan sau despre urmaşul lor, Ioniţă Caloianul, care nici măcar nu s-au mulţumit să fie regi ?! Ei au întemeiat primul IMPERIU , e drept româno-bulgar, pe la 1185 !

În fine, Diploma Ionaiţilor, de la 1247, dată de Bela al IV-lea al Ungariei, ne vorbeşte despre VOIEVOZII Litovoi şi Seneslau, care conduceau formaţiuni statale româneşti. Formaţiuni care au fost unificate sub Basarab I (1310-1353) sub denumirea de Ţara Românească !

De atunci şi până la  UNIREA de sub Cuza Vodă tot DOMNITORI au urcat pe tronul acestei ţări. Cu numele de Mircea, de Vlad, de3 Mihai, de Radu…….Niciodată  preşedinţi ! La fel şi în Moldova, începând cu legendarul Dragoş VODĂ, cu Bogdan I Descălecătorul, cu Alexandru cel Bun, cu Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Vasile Lupu……

Şi atunci ??!!

Cum se mai poate susţine aberaţia că românii ar fi avut, de secole, sentimente republicane ?  Tocmai românii care, prin excelenţă, sunt de structură individualistă ! Românul nu are sentiment gregar. El nu se simte bine în colectiv. Nu se realizează. Ceea ce îmi place să cred despre modul de gândire al românilor ar fi că : ” ….binele meu şi binele tău însemnează binele nostru. Împreună vom reuşi mai bine, dar….fiecare pentru sine, mai întâi !!”

Aşa fiind, actul abdicării de la 30 decembrie 1947 şi devenirea Republicii Populare Române nu poate fi explicat ca o expresie a voinţei naţionale, mai întâi că NAŢIUNEA nu a fost consultată, nici  măcar formal, pe calea unui referendum, despre chestiune iar, mai apoi, actul în sine este nul de drept de vreme ce VOINŢA  Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României a fost viciată sub imperiul unui şantaj explicit şi sub protecţia forţei militare de ocupaţie.

Evident, Istoria şi-a urmat cursul dar, pentru restabilirea adevărului istoric, nu se poate concepe să se şteargă din filele ei cei 8o de ani de Monarhie, după cum nici următorii ani de Republică nu pot fi ignoraţi, cu toate cele bune şi rele ce s-au petrecut în răstimp.

Tot Istoria va fi aceea care va decide asupra soartei acestui biet popor aflat, din nefericire, în calea celor puternici, la răscruce de vremuri şi de pofte.

Analizând obiectiv lucrurile nu se poate să nu se recunoască faptul că ţara noastră a căpătat valenţe europene, organizare statală, administraţie temeinică, viaţă socială, culturală şi politică de prestigiu recunoscut doar de când a fost cârmuită de un monarh. Carol I, Întemeitorul Casei Regale a României a semnat astfel actul de naştere a României moderne. Numele lui Ferdinad I, cel Loial, nu poate fi despărţit de Marea Unire, de România „dodoloaţă” şi de emulaţia ce a urmat în toate compartimentele vieţii sociale. Realizările României , consemnate în Marea Enciclopedie din 1938, adică ale României conduse de Carol al II-lea, nu au putut să fie ignorate nici chiar de către cei ce au venit la putere după aproape un deceniu. In fine, domniile frământate ale Majestăţii Sale Regelui Mihai I au lăsat, de asemeni, urmele cunoscute, realizările fiind, din păcate, controversate, mai ales că interesele „republicanilor”, în condiţiile cerute de epocă, trebuiau să minimalizeze, până la anulare, orice fapt pozitiv.

Alături de mulţi concetăţeni, mi-am închipuit că evenimentele din decembrie 1989 vor face ca România să capete o altă înfăţişare, ca totul să revină la o normalitate necesară, de natură să se poată spera ca ţara să-şi redobândească locul onorant pe care îl ocupase antebelic, pe vremea când i se spunea ” Belgia orientului” iar Bucureştiului „Micul Paris”! N-a fost să fie şi marea parte a populaţiei a şi priceput, cu regret, de ce n-a fost să fie.

Dar, chiar şi aşa, ca în anul de graţie 2011, să afli din media, că ŞEFUL STATULUI,  preşedintele R E P U B L I C I I, poate să se exprime în aşa mod faţă de  O ISTORIE VIE, faţă de Majestatea Sa Regele Românilor, asta este deja prea mult !

Să afirmi tu, persoana oficială de cel mai înalt rang, tu, care eşti rezultatul unor urne, tu, care eşti oglinda ţării în lume, că Regele şi-ar fi trădat ţara, ei bine, această conduită nu poate fi decât demonstraţia cea mai elocventă a faptului că DEMOCRAŢIA nu poate fi cea mai reuşită formă de organizare statală.

Păi, dacă democraţia poate propulsa în fruntea statului astfel de persoane, oameni care, cu bună ştiinţă, de la cea mai înaltă tribună, pot afirma în dispreţul unor realităţi istoriceşte dovedite, păreri personale de natură să poată atrage consecinţe nebănuite chiar şi pe plan diplomatic numai, consecinţe care pot leza anume interese naţionale, ei bine, atunci vă rog să-mi daţi voie să am reticenţe cu privire la binefacerile sistemului democratic.

Este un lucru comun faptul că monarhia ereditară previne anume riscuri pe care le-ar putea crea aducerea la conducere a unei persoane despre care nu se poate şti cum va acţiona în acea calitate, tocmai prin faptul că regele, încă de la cea mai fragedă vârstă, este educat să domnească ! REGELE DOMNEŞTE, NU GUVERNEAZĂ !! Şi va şti să facă acest lucru pentru că îi este destinat prin origine şi educaţie să o facă !

Cele mai stabile ţări europene sunt monarhii iar exemplul Marii Britanii nu face decât să confirme acest lucru.

Mi se va răspunde că ignor Franţa sau Germania ! Să nu uităm, însă, că ambele ţări au fost, vreme îndelungată, regate sau imperii. Consolidarea relaţiilor socio-economice şi chiar politice s-a realizat, fără îndoială, tocmai când ele nu aleseseră să devină republici. Populaţia lor cultivă, însă, acele vremuri istorice şi nu-şi bat joc de propriul trecut !

Despre Statele Unite, nu am ce comenta. Aceste colonii ale Coroanei Britanice au o istorie relativ scurtă. Despre democraţia lor se poate discuta mai mult. Să nu uităm că n-au trecut decât cel mult 150 de ani ( timp mic pentru Istorie) de când LEGEA se impunea cu Colt-ul în mână !

Nivelul economic la care au ajuns în timp şi puterea care o au şi pe care o exercită la nivel mondial sunt elemente definitorii şi de neignorat dar, hai să o recunoaştem, chiar şi lui Grace Kelly nu i-a displăcut să devină principesă de Monaco !

Revenind la stupoarea cu care am recepţionat discursul preşedintelui meu, ca român verde ce mă aflu, nu pot să închei decât zicându-i ( în gând, de, tot ca românul imparţial !) : „Cine te-a pus, băi, pe tine aici ?!!”

Iar Nenea Iancu, ricanând, va replica, în locul adrisantului cunoscut, : ” B O B O R U L !!”

Tac şi înghit. Asta-i DEMOCRAŢIA !

Despre gagiulescu

doar un om
Acest articol a fost publicat în Simple eseuri. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s