Iubito….am rostit prea rar
Cuvintele frumoase de alint
Căci am gândit că n-ar fi necesar
Să îţi tot spun că ochii tăi nu mint,
Că glasul tău e-o dulce alinare,
Că mângâierea ta răsfaţă,
Sărutul tău aduce înfiorare
Iar trupul tău îmbie doar la viaţă.
Cândva, ţi-am spus aceste vorbe, toate,
Şi am greşit profund că nu le-am repetat.
Timpul s-a scurs şi văd că nu se poate
Să mai îndrept din ce am ignorat.
Regret nespus că nu mai am prilejul
Să-ţi spun că te-am iubit cu adevărat !
Mă tot frământ şi înconjor manejul….
Caii nebuni s-au strâns şi-au nechezat.
Sunt treaz printre năluci în noapte
Mă dor cuvinte şi mă arde-n talpă,
Mă tot ademenesc iele răscoapte
Cu vorbe bete şi monedă calpă ;
Prin cap mi se perindă duhuri
Ce-mi tot arată un liman ascuns :
„Mai dă-le-ncolo de-ameţite stihuri,
Vino aici ! Tărâmu-i nepătruns !”
Mă cheamă de undeva ancestrul,
Mi-e frică…parcă aş vrea să fug…
Căci simt că îmi va pune iar căpăstrul
Şi îmi va arde cugetul pe rug !!
gagiulescu 