Steluţe cântă o simfonie albă
Acoperind noroiul vieţii cotidiene;
Necazurile au rămas pe sub troiene :
„Adu, crâşmare, vinul vechi în halbă !”
Vino şi tu, juneţea-mi răzvrătită,
Tu, rătăcită în alcool şi fum,
Ignoră anii ce te-apasă acum
Să ne-amintim de clipa fericită…
Şi atunci era covor de stele albe;
Erai şi tu, frumoasa mea brunetă,
Era şi Rosso, cu a sa trompetă,
Dar nu zicea la ea…”Florile dalbe!”
S-a scurs din Timp…pe unde s-o fi dus ?!
M-a păcălit, mereu, şi muzica şi versul..
Tânăr eram şi „al meu e Universul !”
Ziceam, râzând, pe şotii fiind eu pus.
Căci am trăit din plin, urmând Destinul,
Nu s-a-ntâmplat nicicând să mă feresc
Să muşc din mărul vieţii cel domnesc;
Departe îmi era pe-atunci declinul.
Azi, sub mantia rece, rea şi albă,
Simt apăsarea vieţii cotidiene ;
Nu pot să mă înalţ peste troiene :
„Adu, crâşmare, cea din urmă halbă !!”
gagiulescu 