Am fost un tip fidel. Acesta-i adevărul
Şi am avut o căsnicie-ntemeiată.
Dar n-am avut curaj să dezvelesc misterul
Acelor nopţi de patimă-nfocată….
Oraşul era mic şi doar la săptămână
Se mai schimba, iar, filmul la Cinematograf.
Timpul curgea plat : chenzină, iar chenzină,
Sacaua primăriei târându-se prin praf.
Idei înecate-n şpriţuri şi gânduri în furtună
Sau contopiri absurde cu eroii de prin cărţi,
Croiri de idealuri, visând lumea mai bună
Sau desenând trasee pe-nchipuite hărţi.
Şi fericirea plină, de după o vizionare,
Era să-mping păcatul chiar până la extrem
Căci, cuprinzând consoarta-n strânsă îmbrăţişare,
Eu dizolvam iluzii în spasmul cel suprem.
O, scumpa mea iubită, de-ai ştii de câte ori
Mi-am răzbunat prin tine dorinţele ascunse
Şi ,în perversitate, nu tu îmi dai fiori
Ci ELE, acele umbre de-ademeniri pătrunse.
Căci văd cu ochii minţii limbuţa lui Sarita,
Boticul lui Brigitte sau ochii lui Michelle
Nu ca o nălucire ce-ntreţinea ispita
Ci ca o îndemnare să devin infidel.
Şi, culmea, acele graţii aveau pudicitate,
Nu s-au lăsat filmate cum le-a făcut Natura,
Erau provocatoare, nicicum destrăbălate ;
Doar intuiai urmarea…de-ar fi ţinut „figura”.
Este firesc ca Timpul să le dea chip de babă
Dar sunt nemuritoare, căci le revăd pe ecran
Şi-n grea singurătate, cu firea mea cea slabă,
Mi-ar place, chiar ş-acum, să le am pe divan !
gagiulescu 